Sprijin pentru Republica Moldova în aplicarea ajutorului de stat în sectorul pescuitului și acvaculturii
În perioada 27–28 octombrie 2026, APD Moldova a organizat un atelier de lucru de două zile dedicat ajutorului de stat în sectorul pescuitului și acvaculturii. Evenimentul se înscrie în sprijinul nostru continuu pentru pregătirea Republicii Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană, pe Capitolului 13 al acquis-ului UE – „Pescuit și acvacultură”.
Alături de Walter Dübner, expert în agricultură și pescuit, am reunit reprezentanți ai Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA), Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA), Consiliului Concurenței, asociațiilor de profil și Institutului Național de Cercetări Aplicative în Agricultură și Medicină Veterinară (INCAAMV). Atelierul a pus în prim-plan instrumentele europene de sprijin și aplicarea lor practică, valorificând experiența Austriei și a landului Bavaria din Germania.
Participarea activă și discuțiile dinamice din ambele zile au oferit un cadru valoros pentru schimbul de idei privind dezvoltarea unor măsuri de sprijin adaptate nevoilor sectorului pescuitului și acvaculturii din Republica Moldova, în contextul integrării europene. Feedbackul foarte pozitiv colectat prin Mentimeter a confirmat aprecierea participanților pentru expertiza lui Walter Dübner și relevanța temelor abordate.
Pentru a aduce mesajele-cheie ale atelierului mai aproape de publicul larg, a fost realizat și un scurt interviu cu expertul, precum și două materiale video în format Reels. Prin aceste activități, continuăm să contribuim la consolidarea capacităților instituționale și la dialogul dintre autoritățile publice, reprezentanții sectorului și experții europeni, susținând parcursul european al Republicii Moldova.


